Ipamorelinul este un pentapeptid sintetic descris pentru prima dată de un grup de cercetare al Novo Nordisk la sfârșitul anilor 1990. Este alcătuită din reziduuri nenaturale — inclusiv o poziție de acid aminoisobutiric și substituții de D-aminoacizi — care îi conferă stabilitate proteolitică, iar rolul său descris în literatura de specialitate este acela de ligand selectiv al receptorului de grelină (GHS-R1a) pentru caracterizarea comparativă in vitro.
Structură și clasă
În testele celulare, ipamorelina acționează ca agonist la nivelul receptorului de grelină (GHS-R1a). Profilul său de selectivitate față de receptori, publicat pentru receptorii asociați cu proteina G, este ceea ce l-a transformat într-un ligand de referință standard în testele de legare și de semnalizare; datele privind selectivitatea depind de test și de linia celulară și trebuie verificate în sistemul studiat.




